Luni, 16 Decembrie 2013 09:17

Medierea in divort

Una dintre situatiile in care se poate vedea cu claritate importanta medierii este cea a divortului. Exista si cazuri in care, pe parcursul procesului de mediere, cuplurile isi regasesc linistea si intelepciunea de a nu-si destrama familia, dar in toate cazurile rezolvate prin mediere se reuseste depasirea starii conflictuale astfel incat se creeaza premizele, chiar si in cazul divortului, de a asigura copiilor un spatiu afectiv netraumatizant.
Confidentialitatea procesului de mediere asigura lipsa de expunere publica a problemelor celor doi soti, indiferent de natura acestora. Apoi procesul de mediere ii ajuta sa treaca peste acest prag fara resentimente, fara a se rani in mod suplimentar si inutil, precum in cazul unui proces in instanta, unde din pacate prea adesea se toarna gaz peste foc, fostii soti, in loc sa devina parteneri in cresterea pe mai departe a copilului, se transforma in adevarati dusmani, uneori intr-atat incat uita cu totul de interesul copilului pe care si-l revendica precum o proprietate oarecare. Medierea ajuta nu doar la solutionarea spetei ce altfel ar aglomera si mai mult instantele, ci reuseste sa schimbe ceva esential in destinul acestor oameni si al copiilor afectati pe nedrept de neintelegerile adultilor. Astfel, medierea nu este doar o alternativa mai ieftina, mai rapida si mai discreta la traditionala rezolvare a litigiilor in fata instantei de judecata, ci este mai ales o forma eficienta si benefica de reasezare a relatiilor sociale, o forma de a construi o societate mai putin conflictuala, mai armonioasa, spre binele fiecaruia dintre noi. Aceasta valoare fundamentala a medierii este de natura sa fie observata poate cel mai  bine tocmai in cazul divortului. Importanta medierii in divort a fost subliniata de domnul Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, la Ora de Stiri de pe TVR 2.

Dim lights

Publicat in Mass-Media
Te afli aici: Articole filtrate dupa data: Decembrie 2013