Joi, 24 Aprilie 2014 14:36

Conflictele interetnice

Traditiile si obiceiurile diferite fac ca la intalnirea unor grupuri etnice diferite sa apara un risc sporit de conflict, iar aplanarea acestora sa fie mult mai dificila. Riscurile sunt cu atat mai mari atunci cand grupurile respective au si interese economice antagonice.
Interventia autoritatilor poate opri conflictul pe moment, dar de cele mai multe ori el va reizbucni si mai puternic, actiunea organelor de ordine, inclusiv cea a instantelor de judecata, nefiind perceputa ca un act de dreptate... In acelasi timp, conflictul nu poate fi rezolvat prin caile traditionale ale comunitatii (cum ar fi staborul, in cazul romilor), acestea nefiind aplicabile in afara comunitatii. De aceea, in aceste situatii, medierea este singura cale reala de stingere a conflicului pe termen lung. Dar in aceste cazuri medierea este mult mai dificila, atat din punct de vedere al acceptarii mediatorului de catre ambele comunitati, suspiciunile fiind mult mai mari si fiecare comunitate dorind un mediator din propria etnie, cat si datorita dificultatii de acomodare a modului de abordare diferit al conflictului de catre fiecare comunitate conform propriilor traditii. Co-medierea poate fi o solutie, dar procesul medierii nu este unul simplu.
In acelasi timp, este insa necesara identificarea conflictului si interventia medierii in faze de debut ale conflictului inainte ca acesta sa degenereze si sa conduca la acte de violenta. Dar si in aceste situatii extreme, dupa restabilirea ordinii si incetarea pe moment a violentelor, medierea poate fi utlia pentru inchiderea conflictului si prevenirea reizbucnirii lui.
Conflictele mocnite nu sunt conflicte stinse, ci focare de violenta ce pot fi cu atat mai periculoase cu cat in timp ele au acumulat mai multe frustrari si resentimente. Linistea instituita de fortele de ordine sau dreptatea facuta de instantele de judedata, chiar daca necesare in cazurile de violenta, nu sting conflictele, ci pot chiar dimpotriva sa le amplifice. De aceea este important ca zonele de risc sa fie atent monitorizate de factorii locali si sa se apeleze la mediere in mod preventiv, inainte ca starea conflictuala sa degenereze.
Identificarea conflictelor si actiunea preventiva de stingere a acestora sunt insa utile si poate chiar necesare nu numai in cazul conflictelor interetnice. Sunt nenumarate cazuri in care conflictele dintre vecini, dar chiar si din familie sau conflictele de granituire au degenerat in confruntari violente cu distrugeri de bunuri sau vatamari corporale. In toate aceste cazuri, identificarea conflictelor cu risc, de catre familie, vecini, autoritati si recurgerea la mediere ca forma de stingere a conflictului poate juca un rol esential pentru prevenirea actelor de violenta. Este o problematica ce ar putea aduce mari beneficii in masura in care s-ar gasi caile de implementare a actiunilor preventive.
In plus, stingerea conflictelor prin mediere poate ajuta inclusiv la mai buna intelegere a celeilalte parti si prin aceasta la depasirea distantei si animozitatii dintre persoane si dintre comunitati. Medierea se bazeaza in ultima instanta pe intelegere, cea mai buna si mai sigura cale de stingere a conflictelor si de apropiere intre parti, inclusiv intre comunitati etnice diferite.
Aceste beneficii ale medierii au fost subliniate de domnul Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, in cadrul dificilei problematici a conflictelor interetnice si a modului in care acestea pot fi abordate. In cadrul emisiunii Opre Roma, realizata de doamna Carmen State, in cadrul Redactiei pentru Minoritati a TVR 1, impreuna cu Cecilia Caragea, consultant comunicare, domnul presedinte al Consiliului de Mediere, Dorin Valeriu Badulescu, a punctat care sunt modalitatile specifice in care medierea poti fi de ajutor.

Dim lights

Publicat in Mass-Media
Miercuri, 09 Aprilie 2014 13:57

Medierea in succesiuni

Mostenirile ridica intotdeauna probleme legate de modul in care fiecare mostenitor se considera indreptatit la o parte mai mare sau mai mica din mostenire, din punctul de vedere al relatiilor si eventualelor servicii aduse defunctului. In cazul in care in cadrul unei etnii, traditiile comporta reguli semnificativ diferite fata de prevederile legale de calcul al cotelor ce revin fiecarui mostenitor, lucrurile sunt cu atat mai complicate, iar hotararea judecatoreasca mai greu de acceptat de catre parti, cu riscul aparitiei unor conflicte pe termen lung. De aceea, rezolvarea pe calea medierii este de fapt singura solutie viabila. Medierea conducand la o solutie propusa chiar de parti, ea tinand astfel cont de traditiile si de asteptarile fiecaruia.
In plus, identificarea autoritatilor, inclusiv justitie si notariat, ca forte straine si potrivnice, face ca litera legii sa apara ca o constrangere abuziva. Pentru persoanele in cauza putand prevala diferite traditii sau intelegeri verbale ce nu au valoare notariala sau in fata instantei. Rezolvarea litigiilor de impartire a bunurilor lasate de decedat se poate face insa prin mediere, armonizand traditiile si intelegerile facute fara acoperire legala, astfel incat sa se ajunga in final la o solutie agreata de toate partile. Justitia nu poate tine cont de traditiile si practicile inradacinate in diferitele comunitati, insa medierea - bazandu-se pe solutia gasita, propusa si agreata de parti - poate sa rezolve conflictul tinand cont de toate aceste elemente. In acelasi timp, rezolvarea este mult mai rapida, cu costuri mai mici si - in loc sa creeze resentimente sau chiar sa conduca la aparitia unor animozitati si conflicte pe termen lung - rezolva lucrurile prin buna intelegere.
Rolul si importanta medierii in cazul succesiunilor, in cadrul diferitelor comunitati etnice, a fost subiectul ales pentru o noua emisiune de catre doamna Carmen State, realizatoare TV in cadrul Redactiei pentru Minoritati a Televiziunii Nationale TVR 1, tematica pe care a discutat-o impreuna cu domnul Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, si doamna Cecilia Caragea, consultant comunicare.

Dim lights

Publicat in Mass-Media
Te afli aici: Articole filtrate dupa data: Aprilie 2014