Luni, 30 Iunie 2014 12:50

Despre mediere, la Realitatea TV

Emisiunea Perspectiva de duminica, 29 iunie, de la Realitatea TV, a fost dedicata medierii, telespectatorii putandu-se bucura de o discutie extrem de interesanta intre realizatorul emisiunii, domnul Edward Pastia, si domnul Mugur Mitroi, membru al Consiliului de Mediere. Astfel, publicul a putut sa-si lamureasca, in mod direct, de la una dintre personalitatile de prim rang ale acestui nou domeniu al medierii, problemele de interes general pe care le ridica medierea pentru fiecare dintre noi. Chiar daca domeniul este atat de tanar, primii mediatori din Romania fiind formati cu ajutorul specialistilor acestui domeniu din Statele Unite ale Americii de-abia in 2003, iar domeniul a fost reglementat legal doar in 2006, prin legea cu numarul 192, astazi medierea este in plina dezvoltare, inregistrand o istorie de succes in toate domenile, caci ea este la fel de utila in rezolvarea conflictelor de familie, a celor comerciale sau a celor ce privesc raporturile de munca, creditele bancare sau orice alte stari conflictuale a caror rezolvare tine de vointa partilor. Nu a fost omis nici domeniul conflictelor politice sau a celor internationale. Va invitam sa urmariti inregistarea acestei emisiuni, pentru a intelege mai bine modul in care este abordat un conflict in cadrul medierii, pentru a intelege importanta unui dialog real in care partile reusesc cu adevarat sa comunice fara a mima doar comunicarea si a se ascunde in spatele cuvintelor.
In egala masura, este important de a depasi problematizarea excesiva a hotararii Curtii Constitutionale cu privire la declararea drept neconstitutionala a obligativitatii informarii partilor aflate in conflict cu privire la oportunitatea si avantajele medierii inainte ca acestea sa se poata adresa instantei. Interesant este de a urmari demersurile actuale de modificare a legii in conformitate cu prevederile Curtii Constitutionale si cu practica europeana, astfel incat, in cadrul anumitor categorii de conflicte, medierea sa-si capete cu adevarat locul pe care il merita, devenind prima etapa de urmat in incercarea de rezolvare a conflictului. Astfel, atat statul, cat si justitiabilii urmand sa realizeze economii importante de timp si bani, iar partile aflate in conflict putand sa-si construiasca singure, cu ajutorul mediatorului, solutia optima pentru ele, beneficiind in acelasi timp de o reala confidentialitate.
Aceasta atat de interesanta discutie nu va ramane singulara, ci va reprezenta doar prima intalnire dintr-un intreg sir de intalniri pe tema medierii pe care le vom putea urmari in perioada urmatoare la Realitatea TV.

Dim lights




Joi, 26 Iunie 2014 14:44

O noua intalnire pe tema medierii

Intamplarea a facut ca intalnirea cu publicul, organizata in colaborare cu platforma online Dacic Cool, avand ca tema medierea, sa aiba loc tocmai in ziua in care Curtea Constitutionala a publicat motivarea la decizia 266 din 7 mai 2014 ce privea obligativitatea informarii cu privire la avantajele medierii. Chiar daca discutiile noastre nu s-au restrans la aceasta tema, in mod evident aceasta a constituit un subiect ce nu putea fi omis, mai ales ca in 25 iunie 2014 Consiliul de Mediere a dat un comunicat prin care a aratat ca a aprobat un program pentru modificarea Legii nr. 192/2006, astfel incat procedura medierii sa devina una obligatorie pentru unele cazuri. Demers ce corespunde practicii europene, asa cum reiese atat din experienta Italiei, cat si din motivarea Curtii Constitutionale care incrimineaza vechile prevederi legale, asa cum se arata in motivarea CCR, o procedura constand in informarea asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de acces la justitie (…,) cu atat mai mult cu cat procedura se rezuma la o simpla obligatie de informare, si nu la incercarea efectiva de solutionare a conflictului prin mediere. Consiliul de Mediere va depune toate eforturile pentru transpunerea dispozitiilor Directivelor Europene cu privire la mediere in legislatia nationala, cu respectarea prevederilor constitutionale, astfel incat, medierea sa devina o procedura obligatorie, preluand si adaptand modelul altor tari din UE, respectiv Italia.
Evident, subiectul deciziei Curtii Constitutionale, asa cum a fost ea motivata, precum si comunicatul Consiliului de Mediere au reprezentat subiecte abordate alaturi de problemele pe care oaspetii nostri aveau de gand sa le ridice in cadrul discutiilor ce au animat aceasta intalnire. Iar discutiile au fost cu atat mai interesante cu cat la intalnire au participat alaturi de un public extrem de interesat de problematica atat de vasta a medierii, doamna Nicoleta Pirvan, seful departamentului juridic al Consiliului de Mediere, precum si membri ai secretariatului tehnic al Consiliului de Mediere. Iar din publicul interesat ce a venit sa participe la aceasta intalnire au facut parte si domnul senator Ionel Agrigoroaei, domnul profesor universitar Anton Caragea, directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, domnul Gheorghe Ghenciulescu, presedintele Camerei de Comert Romania-Kazahstan, domnul Tiberius Puiu, fostul ambasador al Romaniei in Ucraina, domnul Mircea Constantinescu, mediator si profesor universitar in domeniul stiintelor juridice, domnul Gabriel Marmara, cu o bogata experienta de mediator in SUA, si domnul Vasile Vlasin, director al unei companii financiare. Astfel, discutiile, care au beneficiat si de exemplificarile atat de interesante ale doamnei Nicoleta Pirvan, s-au bucurat de un real interes si s-au desfasurat la un inalt nivel profesional.




Luni, 23 Iunie 2014 12:11

Medierea in conflictele de munca

Conflictele de munca, respectiv conflictele intre angajat si angajator, pot avea ca obiect salariul, diurnele, locul de munca, timpii de munca si concediu, conditiile de promovare, conditii de delegare sau detasare etc. Ele pot aparea la incheierea contractului, la modificarea acestuia sau la nerespectarea acestuia de una dintre parti. Dar conflictele pot aparea si din cauza discriminarii practicate de angajator sau a unei pretinse discriminari acuzate de angajat.
Pretentia angajatorului ca angajatul sa stie o limba straina atunci cand activitatea corespunzatoare postului necesita acest lucru nu reprezinta o discriminare, chiar daca uneori ea va fi pe nedrept privita de unii ca atare. Dar justificarea pentru neangajarea acestuia sau angajarea pe un salariu mai mic, pe acest motiv, pe un post care nu necesita cunoasterea unei limbi straine reprezinta o discriminare care poate proveni de exemplu dintr-o aversiune personala, din intoleranta fata de un handicap, din porniri rasiste sau divergente politice. Prezenta acestor discriminari tine de mai multi factori. In primul rand, de nivelul de organizare si control prezent in piata muncii, care are rolul sa previna si sa rezolve rapid orice tentativa de discriminare. Intr-o piata total dezorganizata, angajatorul isi poate permite orice. Apoi depinde de nivelul general de informare. Fiecare trebuie sa stie exact ce drepturi are pentru a-si putea apara aceste drepturi atunci cand ii sunt incalcate. Pentru a-ti putea apara drepturile trebuie mai intai sa ti le cunosti, iar apoi trebuie sa stii cum trebuie sa actionezi atunci cand acestea iti sunt incalcate.
Intervine insa si o problema de comunicare. Angajatorul este si el om. Atunci cand potentialul angajat apare ca o persoana ce cauta sa creeze probleme, cu carente grave de comunicare si de comportament in grup, in mod spontan, angajatorul va incerca sa evite angajrea acestuia pentru a nu risca sa creeze probleme la locul de munca. Iar riscurile ca acea persoana sa fie discriminata pot creste in mod periculos. Problema este importanta pentru ca, in afara de cazurile flagrante de discriminare, sunt si foarte multe cazuri interpretabile. Este evident discriminare atunci cand refuzi sa angajezi o persoana pentru ca este de o alta etnie, de exemplu, daca este rom, asa cum din pacate se mai intampla de multe ori. Dar e mai greu de acuzat un angajator care refuza sa angajeze o persoana care venind la interviu a bruscat portarul si a injurat secretara...
Astfel, rezolvarea acestor discriminari tine atat de imbunatatirea modul de reglementare, referindu-ne prin aceasta atat la regulamente, cat si la control si sistemele de rezolvare a conflictelor, cat si la o mai buna educatie a angajatorilor si a angajatilor. Iar pentru imbunatatirea starii actuale medierea poate juca un rol extrem de important, atat din perspectiva avantajelor in rezolvarea conflictelor aparute, cat si din punct de vedere a educatiei implicite pe care o poate realiza actul de mediere insusi.
Astfel, medierea, in afara de celeritatea cu care nu numai ca rezolva, dar si stinge conflictul, poate reprezenta si un proces educational important. Caci fata de o sentinta ce ti se impune si fata de care vei incerca sa te amagesti ca este incorecta sau doar ai sa te bucuri ca ti s-a dat dreptate, in cadrul medierii te confrunti cu perceptia celuilalt asupra celor petrecute si vei putea invata cum apar lucrurile si din perspectiva celuilalt. Iar acesta este un pas esential. Sa nu ramanem prizonierii propriilor noastre proiectii, ci sa reusim sa intelegem si modul celuilalt de a privi lucrurile si modul acestuia de a reactiona in diferite situatii. Invatand sa ne cunoastem mai bine putem invata sa prevenim conflictele spre folosul tuturor. Sunt probleme simple de comunicare, dar esentiale pentru a putea construi o societate mai armonioasa si mai putin conflictuala.
Despre felul in care medierea poate rezolva diferite conflicte aparute intre angajator si angajat, a vorbit si domnul Dorin Valeriu Badulescu, Presedintele Consiliului de Mediere, in cadrul emisiunii Ora romilor de la TVR 1.

Dim lights




In 29-30 mai 2014, a avut loc in Aula Institutului National al Magistraturii conferinta Medierea pentru judecatori si procurori, o conferinta din cadrul unui nou proiect demarat cu ajutorul sprijinului statului norvegian si al Consiliului Europei, Strengthening the capacity of the Romanian judicial system to face new legislative and institutional challenges, un program care va include 253 de activitati de formare, inclusiv seminarii si conferinte in mai multe domenii ale dreptului si care se succede proiectului de formare adresat magistratilor si altor profesionisti ai dreptului care a inclus 311 activitati si s-a desfasurat cu ajutorul unei finantari elvetiene.
Conferinta de fata care a avut ca invitati numeroase personalitati, printre care si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul Adrian Bordea, si domnul Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, demonstreaza inca o data importanta pe care o prezinta medierea in intreaga Europa si in particular in Romania. Numeroasele contributii ale participantilor, sublinierea unor probleme ce tin de fundamentul legal, de directiile de dezvoltare, dar si exemplele de succes au dat o valoare deosebita lucrarilor acestei conferinte.

Dim lights
Dim lights
Dim lights
Dim lights
Dim lights
Dim lights




Miercuri, 28 Mai 2014 21:05

Medierea pentru judecatori si procurori

Maine, 29 mai 2014, intre orele 9.30 -16.00, si poimaine, 30 mai 2014, intre orele 9.00-14.00, cei interesati pot urmari in direct, pe www.inm-lex.ro, "Medierea pentru judecatori si procurori" (Mediation for judges and prosecutors). Transmisie din Aula Institutului National al Magistraturii (Bd. Regina Elisabeta, nr. 53, Bucuresti, Sector 5).




Miercuri, 21 Mai 2014 18:11

Despre importanta medierii, la TVR 1

La emisiunea Convietuiri de pe TVR 1, Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere Romania, si Cecilia Caragea, consultant comunicare, au vorbit despre rolul si importanta medierii. Ne bucuram ca televiziunea publica a realizat o astfel de emisiune cu acest subiect extrem de actual - medierea. Un concept care poate sa transforme societatea noastra conflictuala intr-o societate a dialogului.

Dim lights




Cu ocazia aniversarii Zilei Nationale a Mediatorului, care in acest an a fost celebrata, in loc de 4 mai, in 9 mai, odata cu Ziua Europei, domnul Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, a avut amabilitatea sa ne raspunda la o serie de intrebari legate de acest eveniment.

Domnule Dorin Valeriu Badulescu, in calitatea dumneavoastra de presedinte al Consiliului de Mediere, va rog sa ne vorbiti despre semnificatia acestei Zile a Mediatorului, ce se gaseste acum, in 2014, la cea de a treia aniversare.
Medierea reprezinta o profesie tanara, chiar foarte tanara, iar la noi, din punct de vedere legal, a fost infiintata prin legea 192 din 2006. S-a dezvoltat insa extrem de repede. Iar acest proces a fost posibil numai prin efortul si pasiunea unor oameni care au inteles importanta medierii pentru ansamblul societatii noastre. Efortul lor merita sa fie recunoscut si rasplatit. Astfel, prin hotararea Consiliului de Mediere din 2 aprilie 2012 am declarat data de 4 mai ca Ziua Nationala a Mediatorului. In acelasi timp, este important sa reusim sa facem cunoscute aceasta noua profesie si importanta ei, avantajele medierii si modul in care putem apela la serviciile unui mediator. Dar Ziua Mediatorului reprezinta pentru noi si un excelent prilej de trecere in revista a rezultatelor obtinute, precum si a problemelor pe care le avem de rezolvat in continuare. Mai mult, medierea reprezentand o profesie tanara, aflata intr-un proces rapid de dezvoltare, perfectionarea continua constituie o sarcina importanta a fiecaruia dintre noi. Iar dezbaterile pe care le avem cu aceasta ocazie ne ajuta si in acest sens, al unei continue dezvoltari personale.

Cum ati putea sintetiza rezultatele obtinute pana in prezent?
In cifre, este simplu. Astazi, avem deja un corp profesional puternic, care numara peste zece mii de mediatori autorizati, raspanditi in toata tara, structurati in organizatii profesionale puternice prezente in toate judetele. In acelasi timp, activitatea lor a inceput sa fie vizibila inclusiv prin faptul ca instantele de judecata au inceput sa fie degrevate de un numar tot mai important de dosare, fapt care permite cresterea calitatii actului de justitie. Pentru aceasta au trebuit parcurse mai multe etape, de la formarea primilor mediatori, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii si al specialistilor americani, urmata de acreditarea primilor formatori romani si pana la stadiul actual in care avem deja un corp profesional puternic, atat din punctul de vedere al mediatorilor, cat si al formatorilor, respectiv al scolilor de mediere. In paralel, a trebuit insa sa punem la punct intreaga baza legala care fundamenteaza acest domeniu de activitate, un pas important in acest sens constituindu-l introducerea in vara anului trecut a obligativitatii informarii, cu privire la avantajele medierii, a celor ce intentioneaza sa se adreseze justitiei.

Din punctul de vedere al legislatiei, cum ne plasam astazi in raport cu celelalte state europene?
Din punct de vedere legislativ, putem afirma, fara riscul de a gresi, ca astazi reprezentam un adevarat centru de referinta. Evident, legislatia noastra referitoare la mediere s-a constituit pornind de la analiza legilor care reglementeaza acest domeniu in celelalte tari. Dar nu ne-am multumit sa copiem o legislatie anume si nici sa incercam sa facem o simpla sinteza, ci, analizand experienta acestor tari, cu partile bune si cu neajunsurile ce au aparut din aplicarea legislatiilor specifice fiecarei tari, am incercat sa elaboram propria noastra legislatie, care reprezinta astazi o referinta de succes in cadrul legislativ european.

Medierea pare sa fie de data foarte recenta. Care este istoria ei?
Trebuie sa distingem intre diferite traditii, intre medierea avant la lettre si medierea conform intelesului dat de actualele reglementari legislative.

Presupun ca si istoria ei avant la lettre trebuie sa prezinte nu numai un interes in sine, ci si din punctul de vedere al unei bogate experiente ce poate fi si ea utila, macar si numai pentru a vedea perspectiva unor conceptii traditionale...
Intr-adevar, este vorba de o istorie extrem de veche... Astfel, in perioada  Imperiului  Roman  se  vorbea  despre  mijlocitori, conciliatori sau mediatori si rolul acestora in stingerea unor conflicte. In majoritatea zonelor, batranii satului sau o persoana cu un anumit prestigiu moral ajutau la stingerea conflictelor din cadrul comunitatii, o traditie prezenta pe meleagurile noastre si o practica intalnita si astazi in diferite zone precum in Africa si, mai demult, in intreaga Japonie, unde astazi medierea este parte a culturii de afaceri. Dar, poate, cea mai interesanta este conceptia lui Confucius, marele ganditor si filosof chinez care a trait intre anii 550 si 470 i.H. si care a influentat in mod decisiv gandirea asiatica. El considera ajungerea la judecata o rusinoasa si egoista preocupare fata de propriul interes in detrimentul interesului societatii, deoarece in centrul filosofiei lui stateau pacea si intelegerea, el vazand rezolvarea optima a conflictelor in baza temeiurilor morale, si nu juridice. Astfel, litigiul ajuns in instanta reprezenta pentru el o grava rupere a armoniei firesti ce trebuie sa guverneze relatiile dintre oameni. In China se pune si astazi un puternic accent pe conciliere, iar aceasta nu numai datorita amprentei lasate in aceste peste doua mii de ani de catre prestanta si importanta gandirii confucianiste si a celei budiste (care, de asemenea, incurajeaza compromisul si buna intelegere in detrimentul rezolvarilor venite din impunere si coercitie), ci mai ales datorita importantelor avantaje pe care le prezinta medierea.

Aceste traditii ar trebui sa ne indreptateasca cu atat mai mult sa vorbim despre o functie morala si sociala a medierii.
Cu adevarat, medierea conduce efectiv la stingerea conflictelor, deoarece solutia nu este impusa de instanta, ci gasita chiar de catre parti, in functie de propriile lor interese. Astfel, ea conduce efectiv la stingerea conflictului, si nu la agravarea lui, ca in cazul multor sentinte judecatoresti. Medierea contribuie, asadar, la cresterea armoniei sociale, a bunei intelegeri si joaca, fara indoiala, si un important rol educational. Ea este de natura sa ne obisnuiasca sa gandim altfel conflictul, rezolvarea lui si sa privim altfel catre cel cu care ne gasim in litigiu. Sunt doar cateva motive care ne-au facut sa vorbim despre mediere, considerand-o un adevarat bun national.

Dar ce putem spune despre mediere din perspectiva ultimelor secole?
In primul rand, trebuie sa subliniem faptul ca medierea joaca un rol important nu numai in traditia orientala. In Occident, bisericile au reprezentat de multe ori locuri de refugiu, iar clericii au actionat ca factori de mediere in favoarea celor ce se refugiau in sanul Bisericii, la fel cum de multe ori incercau sa medieze disputele dintre familii sau din cadrul acestora. Apoi, intreaga diplomatie comporta, in fond, si o importanta componenta de negociere, de mediere, aparand chiar ca esentiala pentru rolul ce-i revenea Ligii Natiunilor si ii revine acum Organizatiei Natiunilor Unite pentru prevenirea si aplanarea conflictelor internationale, medierea jucand un rol esential in aplicarea Dreptului International.
Insa, din punctul de vedere al trecerii la medierea privita in sensul reglementarilor actuale, cea mai interesanta este evolutia acesteia in Statele Unite ale Americii. Primul eveniment semnificativ il constituie medierea, facilitata de guvern, la initiativa celui de-al optulea presedinte al Statelor Unite ale Americii, Martin van Buren, si realizata in cazul unei greve de amploare, chiar daca nu neaparat in sensul actual al termenului, in 1838. Recunoscandu-se importanta medierii in solutionarea conflictelor de munca, in 1918, Departamentul Muncii infiinteaza un serviciu de conciliere, pentru ca in 1926 sa se infiinteze Consiliul National de Mediere, iar in 1947, Serviciul Federal de Mediere si Conciliere, in cadrul caruia, in 1957, se organizeaza primele seminarii pentru pregatirea mediatorilor proprii. Apoi, in 1998, s-a adoptat actul privind solutionarea alternativa a disputelor - Alternative Dispute Resolution Act, cunoscut ca ADR -, prin care se solicita tuturor instantelor federale si districtuale sa adopte norme care sa autorizeze folosirea unor solutii alternative in cazul disputelor din cadrul proceselor civile. S-a ajuns astfel la o dezvoltare rapida a medierii, un studiu publicat in 2007 de catre Institutul International pentru Prevenirea si Solutionarea Conflictului si realizat in cadrul a 126 de companii americane, evidentiind faptul ca 89% dintre litigiile acestora au fost solutionate inainte de a ajunge in instanta. Bazele medierii in acceptiunea actuala au fost puse insa in mare masura la Harvard, in cadrul proiectului privind negocierea si in cartea Getting to YES scrisa de profesorii Roger Fischer, director al Proiectului de Negociere Harvard, si William Ury, director al Network-ului de Negociere al aceleiasi universitati. Metoda de negociere elaborata de ei se bazeaza pe patru principii fundamentale: separarea oamenilor de probleme, concentrarea pe interese si nu pe pozitii, gasirea optiunilor pentru asigurarea castigului reciproc si importanta criteriilor obiective.

Si in Europa cum stau lucrurile?
Metodele alternative de rezolvare a litigiilor s-au bucurat, dupa 1980, de un interes mereu mai mare din partea Consiliului Europei, ele facand obiectul mai multor recomandari privind sustinerea si stimularea acestora, Romania primind si ea ca unul dintre obiectivele de atins inainte de aderarea la Uniunea Europeana legiferarea medierii in conformitate cu recomandarea Consiliului Europei de la Tampere, din octombrie 1999, care invita Comisia Europeana si statele membre sa instaureze, sa organizeze si sa stimuleze proceduri si modalitati alternative de reglementare a conflictelor, pentru ca apoi, in 2008, sa fie adoptata o directiva imperativa ce stabileste un set de reguli privind medierea transfrontaliera.

Dar care era interesul principal care statea la baza acestei preocupari speciale cu privire la mediere?
In primul rand, se avea in vedere ca aceste masuri sa degreveze instantele de judecata si sa prezerve relatiile personale si economice dintre parti. Sa luam un singur exemplu. In Italia, din septembrie 2011 pana in septembrie 2012, in cadrul a 150.000 de medieri, cu o rata de succes de 49%, sistemul juridic italian a economisit 500 de milioane de euro. In acelasi timp, reducerea incarcarii instantelor de judecata permite asigurarea cresterii calitatii actului de judecata.

Exista si un cod de conduita al mediatorului?
In mod evident. Un cod de conduita al mediatorului a fost publicat de Comisia Europeana in iulie 2004, iar acesta sta la baza codului de conduita elaborat apoi la nivel national.

Dar statele europene cand au adoptat medierea?
Situatia difera mult de la un stat la altul. Unele state au avut o anumita traditie in utilizarea unor instrumente de tipul medierii, cum este cazul Marii Britanii sau al Italiei, state care in ultimii ani au incercat si introducerea unui caracter obligatoriu al medierii. Apoi avem Germania, unde deja de la inceputul anului 2000 medierea a devenit un act prealabil la actiunea judiciara. Insa, in majoritatea tarilor, precum Austria, Belgia, Ungaria, Bulgaria sau Albania, medierea a fost legiferata in perioada 2002-2005, legea medierii fiind apoi imbunatatita in anii ulteriori, asa cum s-a intamplat si la noi cu legea medierii, adoptata de Parlament la 16 mai 2006 si completata apoi prin legea nr. 370 din 2009.

De ce anul acesta Ziua Mediatorului este sarbatorita nu pe data de 4 mai, ci pe 9 mai?
9 mai este Ziua Europei, o sarbatoare a pacii si a unitatii, comemorand declaratia istorica a ministrului de externe francez Robert Schuman, din 9 mai 1950, ce avea sa puna bazele crearii Uniunii Europene. Este o sarbatoare a pacii si datorita faptului ca data de 9 mai 1945 a marcat sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pe teatrul european de razboi, razboi care a provocat moartea a peste 70 de milioane de oameni. In acelasi timp, 9 mai este Ziua Independentei Romaniei, cucerita in Razboiul de Independenta din anii 1877-1878, la 9 mai 1877 Mihail Kogalniceanu citind in Adunarea Deputatilor Declaratia de Independenta.
Acum urmeaza, in scurt timp, alegerile europarlamentare, in contextul recrudescentei miscarilor extremiste si a euroscepticismului in aproape toata Europa. Dar aceasta perioada este marcata in egala masura de tensiunile generate de evenimentele din Ucraina, ce risca sa ameninte grav linistea si chiar pacea batranului continent si in special a zonei Marii Negre.
In acest context, consider ca importanta medierii, atat ca instrument de rezolvare a conflictelor, cat si ca filosofie de viata si poate mai ales ca modalitate de abordare a problemelor geopolitice, trebuie revazuta si inteleasa in adevaratele ei dimensiuni. Caci, altfel, conjunctura actuala, atat in ceea ce priveste politica interna a Uniunii Europene, cat si aspectele geopolitice ce afecteaza in mod direct securitatea europeana in ansamblul ei si in mod particular pe cea a statelor din apropierea zonei de conflict, deci in particular si pe cea a Romaniei, ne poate afecta nu doar linistea si echilibrul economic, ci chiar viitorul intr-un mod greu de anticipat.
Iata principalul motiv pentru care am considerat ca anul acesta este util sa sarbatorim Ziua Mediatorului impreuna cu Ziua Europei si cu cea a Independentei. Trebuie sa invatam sa ne aparam fiinta nationala si unitatea Europei, sa intelegem ca prin atitudinea si actiunea de astazi conditionam ziua de maine, un viitor prosper sau periclitat de grave incertitudini. Iar actiunea noastra se va bucura cu atat mai mult de succes cu cat ne apropiem si ne insusim mai mult filosofia si practica medierii, singura capabila cu adevarat sa ne indrepte pe un drum al succesului si al prosperitatii.
In abordarea oricaror probleme concrete cu care ne confruntam, cu cat acestea sunt mai grave si mai complexe, trebuie sa ne bazam mai ales pe principiile si practica medierii, atat din punctul de vedere al modului in care le gandim si le analizam, cat si al strategiei de rezolvare.
Sarbatorind impreuna Ziua Mediatorului, Ziua Europei si Ziua Independentei, as vrea sa invatam sa ne aparam in mod eficient atat propria noastra prosperitate si independenta, cat si unitatea europeana, iar principalul instrument de care putem dispune il reprezinta arta si tehnica medierii.

Interviu publicat in Business Woman Magazine - 15 mai 2014.
Puteti citi interviul si pe www.businesswoman.ro.





In data de 14 mai, pe canalul TVR 1, in emisiunea Convietuiri, a fost difuzat un material referitor la conferinta organizata la Buzau cu ocazia Zilei Nationala a Mediatorului (9 mai 2014).
In cadrul acestei emisiuni, Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere din Romania, a vorbit despre avantajele medierii in raport cu rezolvarea conflictelor pe cale juridica, in instanta, precum si despre faptul ca, in prezent, medierea trebuie promovata cat mai mult, deoarece, in societatea conflictuala in care traim, ea poate facilita gasirea unor solutii si rezolvarea unor conflicte in multe domenii ale vietii sociale, de afaceri si personale. La randul sau, Cristi Danilet, invitat ca reprezentant al CSM la conferinta organizata cu ocazia Zilei Mediatorului, si-a spus opinia referitor la ultima decizie a Curtii Constitutionale, prin care informarea partilor asupra variantei medierii poate fi facuta, de acum inainte, doar de catre mediatori, nu si de catre alte categorii profesionale, cum ar fi magistratii. Cecilia Caragea, consultant comunicare, a vorbit despre importanta acestui eveniment pentru mediatori, a explicat care sunt scopurile sale principale, precum si modul in care este structurata conferinta, care, pe langa prelegeri sustinute de reprezentantii Consiliului de Mediere si de invitatii speciali, cuprinde si ateliere practice pentru mediatori.

Dim lights




Cu ocazia Zilei Nationale a Mediatorului, corpul mediatorilor din Romania a organizat la Buzau o conferinta pe teme de mediere. Alaturi de mediatori din toata tara, care au tinut sa fie prezenti la aceasta importanta intalnire, ne-au onorat cu prezenta cativa invitati speciali, printre care Alina Gorghiu, deputat in Parlamentul Romaniei, Cristi Danilet, membru CSM, magistrati si alti specialisti din domenii conexe. Gazdele au fost, desigur, cativa membri importanti ai Consiliului de Mediere, printre care Dorin Valeriu Badulescu, presedinte, Ioan Dedu, Mugur Mitroi si Zeno Sustac.
Anul acesta, am ales sa celebram Ziua Nationala a Mediatorului nu pe 4 mai, atunci cand este data oficiala, ci pe 9 mai, de Ziua Europei, dorind sa marcam, inca o data, faptul ca medierea este o metoda de rezolvare a conflictelor moderna, de actualitate, europeana si aflat in plina dezvoltare. Acum, cand societatea in care traim continua sa ramana una conflictuala, atat la nivel macro, cat si la nivel individual, personal, consideram ca medierea este cea mai buna alternativa la un proces juridic. Iar acest lucru trebuie promovat, ceea ce am si dorit sa facem prin organizarea acestei conferinte.
Ne-a bucurat mult faptul ca participantii (mediatori, dar nu numai) au apreciat atat prelegerile invitatilor speciali, cat si atelierele practice care s-au derulat in a doua parte a zilei.





Vineri, 09 Mai 2014 21:03

De Ziua Nationala a Mediatorului

Evenimentul Ziua Nationala a Mediatorului, care a avut loc in data de 9 mai, a fost reflectat in presa nationala, fapt care ne bucura. In cadrul stirilor difuzate de canalul Bucuresti FM in 9 mai, domnul Dorin Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere, a intervenit telefonic pentru a vorbi, pe scurt, despre importanta acestui eveniment.
Mediatorii din Romania si-au propus ca, in fiecare an, de ziua lor, sa organizeze o conferinta nationala. Pe langa discutarea unor subiecte de actualitate din domeniul medierii, un alt scop al acestei manifestari este acela de a promova cat mai mult si cat mai bine, pentru publicul larg si pentru cei direc interesati, profesia de mediator si activitatea mediatorilor din tara noastra.
Anul acesta, mediatorii au ales sa-si sarbatoreasca ziua nu pe 4 mai, ci pe 9 mai, odata cu Ziua Europei, dupa cum a explicat domnul Badulescu. Acest lucru are ca semnificatie marcarea faptului ca medierea este o profesie importanta, chiar daca tanara, in intreaga Europa si ca, prin dezvoltarea activitatii de mediere, Romania nu face altceva decat sa se alinieze la cerintele si la tendintele europene in materie de solutionare a conflictelor pe cai alternative fata de justitie.





Pagina 2 din 7
Te afli aici: >